a venit la mine îmbrăcat în pasăre
și mi-a fluturat pe sub nas ideea de zbor.
bineînțeles că aș vrea să zbor, i-am spus. sînt om.
perfect. îți dau zborul, mi-a răspuns.
atât?
atât.
nu vrei nimic de la mine? adică sufletul,
un angajament full time în iad
sau chestii de genul ăsta? am întrebat având în vedere
precedentul faust.
nu vreau nimic.
simțeam că e ceva putred în danemarca asta
de propunere, dar nu știam ce.
am refuzat.
ani mai târziu mi-am dat seama
că cel îmbrăcat în pasăre era un posibil eu
care ar fi avut aripi și n-ar mai fi putut
să scrie zborul ci doar să-l trăiască.
mă bucur că am ales să pot ține creionul în mână.
întâlnire
5 comentarii
Comentarii
Și despre ce o să scrii tu ținând creionul în mână?
Despre zborurile altora în miezul amiezii de pe turlele credințelor altora? Cum te vei prăbuși în creion când te vei prăbuși tu însuți? Chiar tu? Ești sigur că vei intona o hazlie și perpetuă metaforă ?
Descrierea zborului tau este perfecta, cred ca esti capabil sa-l si traiesti la fel de bine. Felicitari!
Nu cumva, de fapt,
creionul ce-l ţii în mână
e o măiastră pană,
ce ştie să scrie ca-n zborul de sus,
braţul – schelet viu de aripă
ce gâdilă cerul pe la nas până strănută stele,
iar eu-ţi – nimeni altul
decât posibilul tău eu
fictiv strecurat în poet uşhh- uşhhhh- uşurel…?!?
P.S. Pe cât de mult şi eu mă bucur că ai ales să ţii creionul în mână, pe atât de mult apreciez că Vali Petridean a ales să folosească culorile. Şi bucuria e cu atât mai mare cu cât ambele mâini se întâlnesc atât de frumos aici 🙂
iv sau cineva ziceti-mi si mie cum sa ma trezesc ? cum sa ma ridic ? sunt atat de jos
Un măgar împărtăşea lui dinky din vastă experienţa sa:
În lumea dumitale nu sunt posibile antonime ca-n a mea-
eu pot să mă ridic, atunci când mi se spune să stau culcat,
însă pentru tine nu există decât dimensiunea asta de…….. aplecat.
(am găsit mult mai sugestive alte rime,
s-alegi ‘a pe măsură te las pe tine)