fotografie din deșert

soarele se izbește de nisipuri
spărgându-se în mii de stele
eu îmi apun corpul
în brațele iubitei mele.
se face noapte afară,
noapte pe dinauntru
tot nisipul din clepsidra lui azi
s-a scurs în partea de jos a fotografiei
amestecându-se cu nispul de ieri.
câteva urme în nisip duc
spre mai încolo.
o lumină caldă îmbracă totul,
oameni, urme, dune, soare, stele
de parcă ar adia un vânticel portocaliu.

Comentarii

De ce esti dezamagit!? Culoarea intunecata a nisipului din josul clepsidrei isi va relua culoarea aurie autentica, nu simti deja , cu puterea mintii, adierea vantului ?…

ce rama sa cautam pt aceasta sublima fotografie? una de papirus ingalbenita de timp? sau arginitie? se topesc 30 de arginti intr-un creuzet, la foc mic, se toarna in tiparele istoriei, se amesteca incet. arlechinul-alchimist isi zice in sine ” e rama perfecta” va tine captiva o lume din care nu lipseste nimic…dune, soare,…umbre…ce trecere lina dinspre aici inspre dincolo…semne pe nisp, clepsidre, brate de iubite, necuvinte, roua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *