pășea fără milă înfigând în asfalt toc după toc
ca un criminal în serie într-o clipă de-amoc
spintecat, aerul cădea în spatele ei – o haină purtată
într-o seară răcoroasă la bal, doar o singură dată
și cum pășea, lăsa pe trotuar, în spate
ochi exoftalmici mulați pe formele-i curbate
dinți tăioși, rânjiți, spintecand pofte ascunse
guri salivând abundent, umezind balamale neunse
la fiecare pas, între picioarele-i, jos, pe asfalt
câte un microorganism care privea spre înalt
către cerul microplanetei sale, se credea semizeu
cam cum ne simțim noi, oamenii, privind un curcubeu
pășea iubirea noastră cu pași mari, nemiloși,
pășea călcând în picioare fluturi, nori, albatroși
pasul și secunda,
pasul și ora,
pasul și viața
8 comentarii