crăpătura

un omagiu lui George Topârceanu

În fața zidului aștept,
îl admir cât e de drept.
ochii-mi stau ca pe-o pictură
fixați, pe o crăpătură.

Râu deloc grăbit acasă,
lungă linie a vieții
stâncă mare, colțuroasă,
semn că-mbătrânesc pereții.

Urbană cardiogramă,
linie dreaptă stângace
bună, zău, de pus în ramă,
ce unește și desface.

Stranie pictură vie
ce în fiecare zi sporește
pe-a peretelui hârtie,
până când doamne-ferește.

Fulger negru și peren
pe un cer din BCA
ce tot câștigă teren
de parcă ar tot ploua.

Adăpost de vreme rea
pentru microorganisme
care-ajung mari, dar nu prea,
înglodate-n atavisme.

Falie-ntre est și vest,
un tectonic incident
urmare a unui protest
pe-al zidului continent

Suplă, ca o veste bună
pentru vreun zidar șomer
care-o să se binedispună
că-i de treabă la parter

Cearta dintre generații
între-un fiu fără habar
și un tată cu-aspirații
la nivel molecular.

Tatuaj al vremii rele
pe o piele prea lividă
pe care nu poa’ să-l spele
nicio ploaie mai acidă,

zgaibă-ntr-un genuchi de zid
care n-a prea fost cuminte
iar acum e invalid
și nu-i nimeni să-l alinte;

graniță care separă
ca un ornament baroc,
o țară de-o altă țară
pe fațada unui bloc

un fir, parcă dinadins
inegal și deșirat
care nu se vrea întins
ci să zacă aruncat.

Citadin desen rupestru
pe-un perete din beton
desenat de-un ambidextru
suferind de parkinson

Tare sigură de sine
ca un fluviu care știe
doar să curgă mult și bine
cu-a sa apă maronie,

mandră foc, ca o zorzoană
pe un piept de zidărie
dar puțin cam grosolană
pentru o bijuterie,

uite-o cum stă, nemișcată
ca un pește-bibelou
dacă desenezi și-o fată
i-un deliciu de argou.

Biata de ea, icoană fără de succes
la care trecătorii nu se-nchină
ba mai mult, se întâmpl-ades
să urineze sub ea, în surdină.

Și totuși, muză. Ce involuntar inspiră
versuri de-o uriașă anvergură
care au, e drept, iz de satiră
căci stau cu ochii într-o… crăpătură.