înainte de a da timpul înapoi
așa cum ne pomenim spunând de multe ori
ar trebui să învățăm să oprim timpul în loc.
ca să oprim timpul în loc ar trebui
să nu mai lăsăm să treaca atât de ușor
secundele care ne plac. să ne agățăm
de ele cu unghiile, cu dinții, cu pleoapele.
să tragem puțin de timp.
să ne îndrăgostim mai des, și nu doar de oameni – știi că asta
creează sentimentul de oprire a timpului în loc.
să facem secundele nemuritoare tot gândindu-ne la ele.
să le povestim, să le facem secundelor mici statuete
din secunde. să le dăm nume. să le desenam.
eu, de exemplu am scris randurile astea într-o secundă.
o secundă
Comentarii
iar intr-o secunda le-am citit….pe nerasuflate….cu nerabdare…si placere
Nu ma pot oprii citind si recitind poeziile astea!!
intr-o dimineata mi-am zis” astazi voi pleca in calatorie pe mare”
mi-am luat cu mine umbreluta de soare , clepsidra fumurie , o fotografie, o poezie, o cutie de acuarele si hartie
apa pt pictura, aveam se-ntelege, destula
a…mi-am mai stercurat o amintire, o dorinta si-un creion bont.
poate-l voi ascuti la destinatie,
sau il voi lega de un fir de cuvant si-l voi face undita de pescuit vant.
am sezut langa pluta, mijlocul de transport, destul de al meu si destul de in comun pe care-l inchriasem pt drum. si asezata pe mal, m-a vizitat un gand:
„la ce bun?”
nu vei sti ora cand te intorci, secunda in care pleci, nu vei sti cate secunde , o sa irosesti incercand desigur
sa pictezi cu rosu, albastru si violet paduri ce nu exista pe care le vezi doar tu crescute-n desert
creionul tau de pescuit vant nu va prinde in plasa-i niciun rand, nicio virgula sau vreun sem al mirarii…deci, iti repet, la ce bun?
am eliberat pluta din starnsura ce-o obliga sa stea cuminte , mi-am luat bun ramas de la caii putere ce scoteau flacari pe nas in camera motoarelor cautand foile de parcurs……..s-atat
a plecat pluta, (n-am vrut s-o urmaresc cu privirea de teama ca privirea sa nu-mi rataceasca si sa uite sa se reintoarca acasa)
am ramas scrijelind x si zero pe asfalt
o secunda x
o secunda zero
o secunda tic
alta secunda tac
fericiti cei ce pot sa-si picteze orele , fie si doar in gand, sa-si creioneze secunda, sa-si iubeasca iubitul, iubita, muscata curgatoare, irisul sau bucata de cer sub care ii e dat sa poposeasca in fiecare secunda pamanteasca.
iti multumesc iv, ca incerci sa ne inveti, iti multumesc pt relectez, aberez, lovez, pt sambata, pt fiecare secunda impartita cu virtuali, pt ca uneori, chiar ai naivitatea, sau o mimezi perfect de-a mai crede ca se poate
Rezista inca zece secunde, iubitul meu, chiar daca timpul doare/ Il simti acum curgandu-ti prin muschi, in orice tentativa de miscare.
rugaciune de seara…da doamne mie o noapte senina si tie o poezie cu sau fara rima
cred c-am sa vomit
M-ai omorat azi-
Nu am timp de poezii
Prea mult de citit!!!
Hai una scurta-
Fu(t) odata o fata
Cu fusta lunga