totul s-a mai făcut

totul e ecou
nu mai e nimic nou,
pe care să-l facem doar noi
sînt ocupate toate numele de supereroi
filozofii au zis ce era de spus
fotografiem în continuu unul și același apus
ne minunăm în fiecare zi
de același verb – verbul a fi.
nu mai putem s-o dăm în bară
cu nimic pentru prima oară
nimic nou de descoperit,
aceleași lucruri de iubit
toate cântecele sunt un cântec de demult
anxietatea de azi e vechiul tumult
nu mai putem face nici măcar o greșeală
fără vreo urma de îndoială.
nimic nou –
nicio șoaptă, niciun păcat, niciun vis,
ne învârtim în același spațiu închis,
dezgropăm cuvinte
de prin morminte
le văcsuim până când
arată ca un gând
cu totul nou, nemaivăzut
dar ele put
a deja făcut
ca acest poem
ca o rochie crem
stralucind în lumină
dar duhnind a naftalină

Comentarii

Băi, sincer, de când te tot citesc, mi s-a făcut frică să scriu, dar nu poate fi doar în dulapul meu Harold Bloom-ul ăsta ( aka mi-e teamă c-aș cam vrea să îți trimit niște treburi pe care să le citești, dar mi-e teamă c-aș cam vrea să îți trimit niște treburi pe care să le citești )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *