cred că era șase seara
când din gura ta a început sa iasă ceața.
o ceață grea, plumburie, care se lăsa la picioarele noastre
ca fumul din recitalurile anilor ’80.
am deschis gura să-ți spun,
dar din gura mea a început să iasă întuneric.
tu ai observat că se face întuneric când vorbesc.
eu vedeam cum ne pierdem în ceață.
noi, amândoi, am vrut doar să fie bine, firește.
să ne avertizăm unul pe altul de pericolul unei
iminente rătăciri în întuneric, respectiv ceață. impacientați,
am început să țipăm, umplând casa, și mai apoi strada,
cu și mai multă ceață, cu și mai mult întuneric.
moment în care mă sună un prieten.
am profitat de moment să-l întreb cum e vremea la el.
senin. șaptesprezece grade.
m-am întors către tine, tu nu mai erai.
ne-am pierdut. cu ochii și restul corpului jilave de la
ceață, am adormit de la întuneric. când te-ai trezit,
erai lângă mine.
afară se făcuse adevărat
iar eu încă mai căutam un vinovat
cearta
5 comentarii
Comentarii
te-ai făcut adevărat
sa ne imaginam urmatoarea situatie:
e sase seara
privirile ei iti sfredelesc retinele
mai ceva ca un laser ultraperformant
poti banui cam ce urmeaza sa se intample
si, inainte ca ea sa apuce sa scoata vreun cuvant,
ii asezi palma stanga in dreptul inimii tale zicand:
sa stii ca dupa ceata si ceruri plumburii
nu prea m-am dat in vant niciodata
imi pare destul de neplacut
sa imi reazem ochii de ele si pe afara,
insa daca tu consideri ca ne-ar fi de folos
sa ne restrangem pentru a le oferi in casa adapost
ok, ma invoiesc, cu o conditie insa
de la care nu am de gand sa ma abat
indiferent ce-ar urma sa negociem
vreau ca mai intai sa imi spui ceva important.
ea tace. valurile inimii tale, de tarmul palmei i se sparg
in ritm cadentat de furtuna
pentru o clipa taraitul unui telefon
pare c-ar vrea sa-ntrerupa tensiunea tacerii
insa niciunul din voi nu da vreun semn
c-ar fi interesat sa afle
prin care locuri vremea se-anunta mai buna
tacere din nou…
dar, surprinzator sau nu, gustul e altul
la fel ca si privirile ei, la fel ca si bataile inimii tale
ce zici, te-nvoiesti? imi spui ceva important?
te auzi soptindu-i, de asta data printre o urma de suras
ce-ti coboara inspre buze agale
ea continua sa taca, firav zambetul iti intoarce
si, la randu-i, mana stanga-ti cuprinde
presand-o usor in dreptul inimii ei
da, sa stii, ai mare dreptate
rost nu isi au discutiile in care
nimic important nu am avea a ne spune…
bratele tale s-au nascut croite pe masura trupului meu
imbraca-ma-n ele, stim amandoi ca acolo
cerul ne este senin de fiecare data
si apoi hai sa lamurim si problema cealalta.
p.s. ma gandeam doar cum ar fi daca in situatiile problematice, fie ca e vorba de prietenie, sau relatii de cuplu, in loc sa tot scormonim dupa vinovati, am incerca sa ne concentram pe solutii.
o zi frumoasa. 🙂
o mica –mare corectura as vrea sa fac la ceea ce mi-ar fi placut sa raspunda ea, si anume: “bratele tale s-au nascut croite dupa masura a tot ce insemn eu”, cam asta era ideea, dar na, la cat de zapacita-s uneori, gandesc una, si spun alta. Inca o data, zi faina!
E o problema frecventa in cupluri, ceata asta. O mai patise cineva, uite:
Te-am văzut în această dimineaţă,
iar tu ai observat că te-am văzut
şi ai început să expiri ceaţă
ca să te faci iarăşi nevăzut.
Tone de ceaţă din plămânii tăi
îţi ieşeau acum prin nări
şi se aşterneau între noi.
Ca să te pot vedea din nou bine
a trebuit să inspir eu toată ceaţa
expirată întruna de tine.
Pe urmă te-am văzut iar
erai tansparent, limpede, clar,
însă când m-am întrebat ce mai simt
nu am putut nimic să mai disting,
înăuntrul meu era doar ceaţă.
Totul e adevarat pe timp senin, mai ales iubirea, in rest totul e confuz si inacceptabil…