ascultând tăcerea

pământul își trăsese pe el, în fugă,
haina de ceață verzuie,
vântul se autodenunțase, pesemne,
de nu mai bătea copacii,
frigul o ținea pe-a lui.
ne-am așezat la o masă
și am început să tăcem.
la început, nu se auzea nimic.
apoi, am închis ochii și am început să aud
ceața, cum se freca de ea însăși.
am continuat să ascult – undeva, în departare,
nu cânta un cocoș.
asurzitor de încet se făcea noapte.
și-am tăcut, și-am tăcut,
până când am ajuns să ne
auzim limpede gândurile.

Comentarii

Pământul era deja obosit
De cat se învârtise
Vântul coleric ațipise,
Frigul rămânea neclintit
….
Era o masa de lemn- cumva la fel ca toate
Nemiscata, fireasca, nimic nu-i trada sorgintea,
Si asezandu-ma nu cuprindeam cu mintea
Cat ADN Brâncușian in gene i se poate
Întâmpla: ruda de sânge cu Masa Tăcerii era.
…….
Am început sa vorbim- cuvintele tăceau,
In necuvinte îmi auzeam respirația scuturata de frig.
Pe poteci tăcut frânturi de conversație se plimbau
Alb-negru ca in filmele mute in care doar il vezi pe STRIG.
……
In jur- parca imens de departe- inca se petreceau fapte.
Liniștea cetii le învăluia in valatuci de șoapte.
Priveam prin vorbe încete, translucide, orbeste.
Azi abia acea liniște de vorbe povesteste
Cu litere de tipar rostind răspicat si dibaci:
Ca sa îți auzi gândurile mai întâi trebuie sa taci!

felicitari! o poezie foarte, foarte reusita
care, de la fereastra mea,
si-ar continua povestea asa:

zambeam
la inceput tu, apoi si eu.
si picaturi aurii de lumina
mi se lipeau de degete
devenind una cu mana pe care o intindeam
sa-ti dau la o parte suvita rebela de par
ce-ti intra din cand in cand in ochi
si nici nu stii
cum esti de cea mai frumoasa
tu mereu ai fost prea preocupata
sa ma zambesti.

p.s. iar ceata aia verzuie, oh, mama ei de ceata!
cum s-a gasit ea sa-si ascuta gherutele
taman pe pragul unei iubiri de-o viata
dar nu-i nimic, i-am venit eu de hac
si-am tintuit-o direct intr-o scorbura de copac
sa se invete minte,
sa nu se mai perinde prin lume
pana n-o reveni la sentimente mai bune.
Tuturor, o zi excelenta! 🙂

Abia cand ramanem singuri ne dam seama ca, atunci cand iubim, orgoliul nu-si are rostul. Tacerea ajunge sa doara dupa o vreme, sufletele isi doresc impacarea…

ca s-aud ale lumii adevărate gânduri
întâi pe ale mele-i musai să le tac.
zadarnic – înşirate rânduri peste rânduri
lărmuie polifonic ca broaştele pe lac.
poate, ca un manole, de le închid în ziduri
clădesc templu tăcerii venindu-le de hac
şi pot s-ascult peşti, oameni, pietre sau pământuri
cum îmi tot povestesc din când în gând ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *