de fiecare dată când intru într-o peșteră
am un sentiment amestecat
de frică, siguranță, fascinație și familiaritate.
mă uit mirat la câte s-au schimbat –
au apărut formațiuni noi de când
am mai fost aici. și luminițele
astea carghioase. îmi vine să râd
dar sfarșesc prin a fi gânditor.
și ies din peșteră cu o foame
de nedescris. revin în lumea
din afara peșterii cu un sentiment amestecat
de frică, siguranță, fascinație și familiaritate.
e ca atunci când recitești
ceva ce ai scris în copilărie.
peștera
4 comentarii
Comentarii
Pestera- mister pudrat cu opac întuneric ascuns
Presărat pe dantela uda crosetata elegant de calcar
Stalactite si stalagmite neintinzandu-se îndeajuns
Ca verticalitatile sa-si unească clepsidra macar….
Senzația c-am mai fost pe-aici precis,
Ca o cunosc si ma cunoaște din rastimpuri:
Zâmbet, gând, foamea de nedescris
Frânturi de copilarie- fragede sau mature anotimpuri!
într-o ţară îndepărtată
trăia odată
o peşteră însingurată.
nu înţelesese câtă singurătate îi poate fi
până când înăuntru nu i-a intrat într-o zi
curiosul curajos.
imediat o străbătu de sus până jos
fiorul nedescrisului, ca un dor fierbinte,
imposibil de-mbrăcat în cuvinte.
de-atunci, cu fiecare vizită pe care-o primeşte,
peştera a prins a învăţa pe muţeşte
limba sentimentelor, ca un muşchi de catifea
cu care-mbrăţişează necunoscutul din ea.
iar acum poate fi auzită uneori,
chiar înaintea revărsatului de zori,
cum chicoteşte, printre tenebre, înfundat
încercând să repete ce-a învăţat
ascultând misteriosul ecou ce zice uneori
„gata, nu mai râde de unul singur ca un ciudat!”
………………………….
în aceeaşi ţară îndepărtată
un copil trăia odată
căruia îi plăcea să scrie şi să privească,
iar o peşteră abia aştepta să-l citească.
doi copii s-au întâlnit odată-n prag,
de ce acolo, nu e tocmai vag,
într-o peșteră cu nume de prevestire
când copilăria-i povestire din cartea de citire 🙂
Ce as vrea eu sa stiu, un foc ai facut in pestera aia ? Unul cu umbre mari cat toata viata pe pereti ? 🙂