la o margine de pat
zace o femeie tristă.
la cealaltă – un bărbat,
între ei stă o revistă
liniștea, pantof prea mic
pe cei doi prinde să-i strângă,
întreruptă de-un pitic
ce respiră-n camera de lângă
sub palma ei răsfirată
cu fața-n jos, un telefon
rușinat, clipește înc-o dată
fără să fi apăsat vreun buton
aerul din încăpere e greu de respirat
ca după o bătaie cu perne
sau, mai rău – ca după un acord ratat
între două belicoase guverne
el ridică privirea, spre telefon
privindu-l taios, ca pe un inamic,
apoi, negăsind potrivit niciun ton,
șopteste: îmi pare rău, iubito, pot să-ți explic
Niciun comentariu