noi, oamenii,
scuipăm cuvinte, vomităm cuvinte,
lăcrimăm cuvinte. țâșnesc cuvintele din noi
când sîntem răniți de tare greu le poți opri sângerarea,
transpirăm cuvinte când facem efortul de a explica ceva,
și tot ele, cuvintele, asemenea sucului gastric,
ne ajută să digerăm alte cuvinte grele.
ca niște bale curg ele, cuvintele,
prin colțul gurii, în somn – simple secreții
eliminate de glanda subconștientului nostru.
să vă spun câteva secreții
Comentarii
dar cand le omoram, le strangem in gat si de gat, de teama ca ne-ar putea face mai fericiti sau mai nefericiti….