când eram mic
visam să ajung un gândac întins
pe pământul unei canapele din piele maro,
dând din micile piciorușe ale genelor până la epuizare
împroșcând pielea canapelei cu translucide secreții lacrimare;
așa că mi-am dezvoltat, în timp, o crustă chitinoasă
prin care să nu treacă întrebările dușmane
și niște aripi
cu care să pot zbura după 45 de minute
cât mai departe de mine.
un gândac greu de psihanalizat, cum s-ar zice,
asta se pare că mi-am dorit cu adevărat.
deși când mă întreba lumea
ce vreau să mă fac când o să fiu mare,
le spuneam că vreau să ma fac fluture.
ce am vrut să mă fac când o să fiu mare
2 comentarii
Comentarii
un gandac pe canapea
refuza sa stea cu Freud la o cafea
cica nici macar nu mai stie
ce-si dorea in copilarie
dar se viseaza din cand in cand
la „brat” cu mama lui zburand
sau se mai aseaza pe cate o floare
cica din greseala, nu are orientare
plus ca asociaza cuvantul „etern”
nu cu crusta, ci cu „polen”
Dupa ani de terapie
greu platita din simbrie
gandacul devine un flutur
…in stomacul unui vultur
dar in final te-ai facut bec. mai luminos si mai cald decat soarele