hipermetropia

hipermetropia este boala celor care văd mai bine
la distanță decât aproape. dar nu asta facem, oare,
cu toții, în viață? nu cumva vedem
aproape de noi, în noi, mai cețuit decât la distanța
care ne separă de alții?
observăm cu precizie de ce se despart vecinii de la 4,
dar nu sîntem capabili să vedem de ce noi eșuăm
în relațiile noastre.
defectele altora ni se înfățișează
ca niște uriașe reclame luminoase,
în timp ce ale noastre sînt scrise cu litere
mici, de notă de subsol.
arătăm cu degetul mai ușor decât putem pune degetul
pe propria rană.
ne uităm la televizor mai des decât în sufletele noastre
și sperăm să aflăm adevărul despre noi privind către astre.
uite, eu, chiar acum mă gândeam
(privind bineînțeles în zare, pe geam)
cum ar fi ca de mâine să ne punem cu toții ochelari
prin care să ne putem vedea sufletele.

Comentarii

Un joc foarte interesant între departe și aproape, plasticizate poetic. Se face trimitere subtextuală la proverbul binecunoscut ‘cu bârna din ochii tăi’. Discursivitatea aparentă a textului liric, lipsit de formalismele clasice ale rimei, și în cadența versului liber, este o incitare la introspecție.

ad hoc poetica de consiliere
n -a vindecat încă nici o durere

* tagorele , pesemne , vrea să – nsemne , apologia ( sic ) a introspecţiei demne 🙂

M-ai provocat, îţi răspund

Miopie

Chiar şi miopul priveşte în zare
În lentile convexe şi concave,
Căci miopia lui celestă
Îi stă pe umeri ca o vestă.
Se simte-naripat lentiloid
Precum şedinţa de la judeţeana de partid
Când planuri mari se năruie pe ţară
Uimindu-şi chiar lentila ei concavă
Sau cuvântări ardente şi complexe
Se spulberă-n lentilele convexe.
Oricum ar fi, doar ochiul se mijeşte
Căci sufletul în el se rătăceşte
Până-şi găseşte echilibru şi distanţa
De-a înţelege viaţa şi speranţa.

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 04.12.2014, Klausenburg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *