cad cărămizi din mine,
mă doare un crenel
prin ochiul orb, eu, timpul
nu îl mai văd, dar el
nici n-are milă –
mă plouă și mă vânt.
iar trecătorii-n silă
mi-aruncă vreun cuvânt
sînt bântuit de păsări
ca niște gânduri negre
ce mi-au umplut mansarda
de prevestiri funebre
am ruginit la tâmple
speranța mi se curmă
aștept să se întâmple
minunea de pe urmă.
Niciun comentariu