lasă-mă să te las
într-un mare impas
vedem noi care pe care
doare mai tare
ochi pentru ochi
Comentarii
admirabila rationalizare
Te ajut şi eu, păi se poate?
Stai să vezi cum o-mping de la spate!
oricât
te -a durut
eşti
de nerecunoscut
urat duel , si grea provocare….sa te ajut sa „doara mai tare”
ia ochiul meu,
si aripa mea dreapta,
si roata de rezerva,
punga cu covrigi si rima toata,
desperecheata, dezlanata, nepieptanata
si fa pace o data!
cu tine, cu mana ta stanga a mai natanga de stie sa scrie la luna si sa se inchine, pe racoare , la soare
nu-ti mai dori sa stii „care pe care”
nu merita efortul, vei vedea si singur…ai rabdare
Ce mai copilarii…
Parca n-ai putea spune si tu ca toata lumea,
Sincer si curat
Ca inca nu te-ai saturat de cutreierat!
Eu una, oricit de dureros sau ne, ar fi,
Nici nu m-as obosi
c-un razbunat…
Nu stiu din care pricina, un vis straniu
mi-a patruns miercuri noaptea in minte.
se facea ca ma aflam pe un taram necunoscut
de o frumusete greu de descris in cuvinte… iar eu
ma simteam de parca as fi vizitator intr-o carte
numai cu frumusetile lumii in ea adunate.
in acele locuri, cerul era mereu
de un albastru atat de senin, ca pana si norii
indragostiti de minunata-i culoare
paseau atenti pentru a nu lasa in popasul lor
mai mult decat niste urme mici, usor trecatoare.
vantul isi umfla zi de zi din toate puterile obrajii
sufland peste vazduh cu tone de liniste, in rafale
dupa care pornea sa le dea binete copacilor
ce prietenosi ii zambeau cand el le iesea in cale.
firele de iarba imbratisau intr-o dulce leganare
florile proaspat nascute pe campii, iar undeva
langa un lac azuriu, razand in gura mare
se zbenguiau strengareste niste copii.
animalele, prinse in jocul de-a v-ati ascunselea
alergau nestingherite prin padure
ciulindu-si incantate din cand in cand urechile
la duelul pasarilor pe ritmuri de iubire.
……………………………………………..
Cu ochii cat cepele, priveam de jur-imprejur
bucurandu-ma de acest favor minunat; dar
pastrandu-mi totusi realismul, am intrebat
(intr-un amestec de indoiala si placuta mirare)
unde au disparut sau cum de nu-mi ies in cale
lucrurile rele in acest meleag fermecat.
le-au furat oamenii mari, imi raspunse soptit
un inger, continuandu-si apoi drumul grabit.
am alergat dupa el sperand sa faca o minune
sa le schimbe oamenilor mari obiceiul
cand fura, sa isi doseaca in buzunare
exemple primite de la copii sau natura.
n-am avut insa noroc sa-l mai gasesc
s-a facut joi si a trebuit sa ma trezesc.
revin
pen ‘ că
am mai afirmat
aspru şi apăsat
cândva undeva
că doare tare
şi fără
care pe care