mărul

am în fața ochilor un măr
mai copt ca orice adevăr
e un soi bun, e măr domnesc
mi-e poftă numai de-l privesc

din verde-n roșu și-napoi în verde
privirea nu se-oprește să-l dezmierde
deja îl înțeleg mai bine pe adam
și-aproape o absolv de vină pe madam

simt cum mustesc vitaminele în el
gura îmi salivează cu exces de zel
dar, când să mușc, ce văd? o pată
maro, cam cât un sfârc de fată

mi-e gata pofta și de măr și de vitamine
privesc scârbit spre bolul plin de mandarine
și strâng din dinți dezamăgit de pomul lăudat
care mi-a pus în brațe-un măr bun de-aruncat

și-mi zic:
vezi? dacă-ți fabrici așteptări perfecte
vei fi dezamăgit, căci toți avem defecte

Comentarii

secretul era să-l mănânci cu tot cu sfârc
ar fi fost dulcele şi mai adânc…

era un măr lovit de piatră,
o aruncase cineva mai fără pată.

Aspiratiile (asteptarile) tind prin definitie spre perfectiune…acum de!rezultatele nu sint intotdeauna la fel de perfecte si ramine la alegerea fiecaruia sa le accepte sau sa le refuze!

Sau, altfel spus: pentru un rezultat perfect, calitatea asteptarilor trebuie sa fie mai mult ca perfecta…in cazul in care intr-adevar ti-ai dorit marul si te-a chinuit mult dorinta de a-l poseda…

Daca marul respectiv doar ti-a picat in mina…fara sa faci nici un efort, ai fi putut totusi, zic eu, sa scobesti partea maronie, sa-l manincisi si sa spui merci c-a dat asa o pleasca peste tine!

în mare -a lui grădină de ” domnesc ”
mulţimi de pomi şi multe ” poame ” cresc
era normal , punând şi dolomită
să facă şi implozie , ca dinamită

notă * pe multe din moşiile mai răsărite
tot satul chemau cu nume – anume ! potrivite –
” a lu …”

nu stiu cum sa fac sa para
marul cel de-odinioara
un pic verde, ros p-afara.
ca atunci agricultura
intocmea altfel cultura.
caci cand vii cu-un mar de azi
mult prea mic, mai mult balai
vezi din prima ca-i banana
cules de vreo amazoana,
n-ai sa ti faci nici vorba pofta
sau sa-ncepi tu vreo riposta
si-ai sa stii ca-i mai de pret
nu marul cel din comert
cel ce-i pus,crescut si sters
in gradina, nu pervers.
s-ai sa vezi surpriza mare
ca de fapt cel cu culoare
maro sau nu stiu mai care
e de fapt cel care are
viermele care apare
la un mar plin de valoare.

si-mi zic:
daca tot avem defect
hai sa-l facem compliment.

atata mar ti-as fi furat
ca sa vorbesc necenzurat
cu viermishorul devotat
ce spune „asta-i loc curat
(doar de snobism cutremurat)…”

ah, viermishorul n-ai vazut?
CURAJ mai mult de-ai fi avut
l-ai fi gasit pe dedesubt –
mai alb ca orice adevar domnesc,
si intreband copilaresc:
„cat de maro o fi minciuna,
ca marul a ramas tot una?”

doar pentru ca o gura mare
si-a trimis limba la plimbare
spoita toata in cuvinte
naive poate, poate sfinte,
gasit-am noi de cuviinta
sa dam pierzaniei stiintza
si rimelor chiar elocintza?

adame, pe pamantul tau
DOAR EVA ESTE DUMNEZEU!

mananca marul… si amarul!
si-apoi arata-ti intreg harul:
schimba otrava doar in apa
…si-adapa lumea insetata!

Vezi daca-ti fabrici asteptari,
si-ti place sa calatoresti pe mari?
te-avanti in larg,
si uiti ca ai pornit
far de catarg.

Si se-ntampla intr-o seara
Nici tarziu,nici la amiaza
Intr-o miercuri pe la 9
Nici pe bruma, mai pe roua,
Sa citesc pe-un blog de arta
rime dulci, putina cearta.
s-am zis doar ca-i o schimbare
nu prea mica, dar nici mare,
cel ce vine cu raspunsul
sa fie prietenos si dansul.
Insa vad cum se mai poarta
e la moda, dar cam acra,
Sa raspunzi la o ideea
fandacsie ori clisee.
Totusi stau si scriu nitel
ici pe blog si tot la fel,
Si gandesc cu voce joasa
dreapta justa? sau nervoasa?
Sper că-i spus destul de tare,
Viermele curaj nu are
Sa vada pe toate-n una
si domnescul si minciuna.
Eu n-am spus nimic defel
Nici de Eva nici de el,
Insa data viitoare,
Aici sau in alta zare,
Fac sa sune apasat
Eva si al ei pacat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *