zi-mi, zi-mi cât de mult mă iubești,
m-a întrebat
cu ochi-i mici și femeiești
spune-mi, atât? atâta mă iubești?
și a-ntins brațele
cât de aici până la Nesfârșești
hai, nu mai râde, zi-mi cât mă iubești
cât țipi?
sau, poate, cât șoptești?
ziiii-mi, tati, arată-mi cât mă iubești
cât un nisip, un dromader?
cât un vapor? cât mulți, mulți pești?
am luat atunci luceafărul într-o fereastră
și i-am șoptit
iubito mică, până dincolo de el e iubirea noastră
9 comentarii
..shi meu!
Esti pur si simplu exceptional !
Poezie si iubire la superlativ. Oare ce i-a raspuns lui tati iubita mica ?
…”si inapoi!”
ai uitat sa spui…si o sa iti ceara si drumul asta, de dupa Luceafar… ai sa vezi! 🙂
wow!!!si ea ce-a raspuns ?
ea a tacut si s-a uitat la stele
iar noi ne-am continuat plutirea catre ele
Cata gingasie!!! 🙂 fara cuvinte, fara respiratie, doar cu lacrimi date de emotie, superb!
Sublim!
Tati ….
…induiosator!
