dincolo de luceafăr

zi-mi, zi-mi cât de mult mă iubești,
m-a întrebat
cu ochi-i mici și femeiești

spune-mi, atât? atâta mă iubești?
și a-ntins brațele
cât de aici până la Nesfârșești

hai, nu mai râde, zi-mi cât mă iubești
cât țipi?
sau, poate, cât șoptești?

ziiii-mi, tati, arată-mi cât mă iubești
cât un nisip, un dromader?
cât un vapor? cât mulți, mulți pești?

am luat atunci luceafărul într-o fereastră
și i-am șoptit
iubito mică, până dincolo de el e iubirea noastră

Comentarii

Esti pur si simplu exceptional !
Poezie si iubire la superlativ. Oare ce i-a raspuns lui tati iubita mica ?

…”si inapoi!”
ai uitat sa spui…si o sa iti ceara si drumul asta, de dupa Luceafar… ai sa vezi! 🙂

ea a tacut si s-a uitat la stele
iar noi ne-am continuat plutirea catre ele

Cata gingasie!!! 🙂 fara cuvinte, fara respiratie, doar cu lacrimi date de emotie, superb!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *