ne credem cer, dar sîntem pământ
ne vedem fapte, dar sîntem cuvânt
ne zicem că sîntem plini de iubire
dar ne place doar s-o primim, in neștire
avem în noi o pasăre călătoare
dar o ținem închisă, ca să nu zboare
ne bucură atât de mult un răsărit, un apus
pentru că, de fapt, nu știm a privi mai sus.
Între ceea ce sîntem și ce ne credem a fi
e o diferență cât între noapte și zi
12 comentarii
cred ca te inseli un pic, Iv!
da
Azi, la ora de metateorie literară
Ne-a spus o destinsă doamna profesoară
Ca data viitoare sa venim cu un eseu
Despre cum ne-am petrecut vacanţa de vară.
Trebuie să conţină anafore şi măcar un panseu.
Acum scotocesc după metafore in zadar.
Mai degrabă aş găsi anafure intr-un sertar.
Îmi vine sa scriu pagini întregi doar despre noi.
Mai ţii minte când ne-am făcut ţigări din foi?
Dar când ne-am iubit în lanul ăla de urzici,
Unde se aventurau doar rânjetele Chesswire de pisici?
Apoi ne-am bătut într-un câmp de petunii şi maci,
Nu vreau să-mi amintesc, iar îmi vin nişte draci!
Într-o sâmbătă am făcut un picnic pe Marte,
Ziua următoare am schimbat finalul dintr-o carte,
Se termina prea frumos, aşa că l-am omorât pe erou
Aruncându-l sub roţile de la metrou.
Luni ne-a prins înotând în Marea Moartă,
Iar marţi eram la Ecuator, mâncam o îngheţată
Şi ne învârteam în cercul imaginar cu raze ireale
Care împarte pământul şi pe noi în două jumătăţi egale.
Miercuri am stat în hamac şi ne-am uitat la norii nimbus,
Joi…am uitat rima, ce crezi că era, poate cumulonimbus?
Vineri ne-am certat pentru că doi şi cu doi nu face şapte
Dar ne vom împăca noi când va fierbe apa la zero grade!
Auzi, mai bine voi preda o foaie goală
Decât acest eseu de…ficţiune literara!
Doamne Iv, cita luciditate. Te rog sa nu-ti pierzi naivitatea.
Te crezi cer, dar esti pamant
Te vezi fapta, dar esti cuvant…
….si-ai ,,inchis” pasarea de doua ori
parca e despre mine
ma hotarasem sa privesc printr-o picatura de apa care sa transforme acel „dar” intr-un soare bland care nu arde ci doar mangaie…ma cam ustura totusi privirea asa ca am adunat sarea, bob cu bob, pentru doua statui- ale tale: cu una vorbesc ziua si cu una visez noaptea…e destul de greu, sa stii, sa faci infuzii cu confuzii.
ce bine că în final învingem tot noi.
ma ameteste parfumul tau…o calda moleseala m-a cuprins, inchid ochii, tac restul cuvintelor si adorm in bratele tale 🙂
Intre ceea ce sunt
Si ce ma crezi tu a fi
Exista o prapastie
Pe care incerc sa o astup
Cate putin in fiecare zi
o spun fără mușchi umflați la dușmani și frați/ nu vă mai dați c-ați fi cireașa ce o prezentați. (raku)
