m-a întrebat o sirenă

dacă ar fi să intri în mare și când ieși
să mai poți face un singur lucru, care ar fi?

să scriu, era să-i spun. dar mi-am dat seama
că dacă scriu fără să iubesc, degeaba scriu.

să merg. să merg prin lume. asta e. însă
fără să pot înțelege lumea, ar fi lipsit de sens.

să citesc. dar fără să pot povesti cu cineva
despre ce citesc, parcă n-are niciun haz.

să visez, dar să visez fără să pot merge
până la capătul viselor, ce rost ar avea?

să iubesc, dar să iubesc pe altcineva
în afară de tine, asta e de neconceput.

așa că am rămas cu ea pe fundul mării.
(ne-am mutat într-o epavă nouă,
am învățat să respir sub apă, ca ea
și să nu-mi mai smulg solzii care îmi ies pe corp)

Comentarii

Na, ce sa-ti fac, ai intrat in hora…danseaza!…:)…cu drag!…esti tare!

Nu stiu de ce mi se potrivesc 99% din ce scrii. Pur si simplu, nu stiu!

♠ nu-i ♠
♠ nici un dubiu ♠
” o epava noua ”
♠ imi place ♠
♠ foarte mult ♠

Un intelept spunea candva „Happiness is real only when shared”.

A fost odată o fetiţă, demult,
Care se plictisise de povesti.
Prea se terminau toate la fel, ce crunt!
Finalul nu puteai să nu-l ghiceşti
În plus, se prinsese ea deja
Că-n viaţă lucrurile nu stau ele chiar aşa.
Apoi a citit Mica Sirena şi, cumva,
I s-a părut o poveste incredibil de frumoasă.
Ce iubire minunată, tristă, dar imperioasă.
Când fetiţa crescut şi s-a făcut fată
A început să citească cărţi pentru oameni mari
Si s-a trezit cam speriată:
Intr-una scria, auzi belea!
Că se va transforma şi ea
In personajul din povestea preferată.
A hotărât atunci că asta e o mare minciună,
Niciodată nu se va transforma ea în spumă!
De atunci recunoştea doar cu jumătate de gură,
Uşor jenată,
Că i-a plăcut Mica Sirenă odată.
A mai trecut vreme si te-a cunoscut pe tine.
Ce furtună a fost atunci pe mare, ce bucurie!
Dar uite că i-a crescut într-adevăr o coadă
Pe care o mai călcai tu, cică-n joacă.
Surpriza mare a fost însă când ţi-a crescut şi ţie
Tu, care păşeai aşa frumos pe apă şi pe câmpie!
Niciodată nu ar fi fost de acord să te duci după ea la fund
Mai degrabă mai stătea ea aici un pic, pe pământ.
Şi atunci v-a venit o idee salvatoare:
V-aţi dus de mână la vrăjitoarea din mare
Şi i-aţi cerut să vă dea aripi-pereche
Renunţând – ce târg bun!- doar la regrete.
Acum zburaţi de-o aripă, ce arătare!
Lumea se întreabă ce-o mai fi şi asta, un balaur?
E un singur zmeu de hârtie sau sunt două egrete?
Un înger cu coadă, un tip nou de dinozaur?
Să fie, hmm…o acoladă?
Şi mi-a mai zis ceva sirena, bucuroasă că putea vorbi.
Cică nu şi-a pierdut glasul, dimpotrivă.
Cântă acum cum n-o făcea înainte de-a te-ntâlni.
Vocea ei e când mai rece, când naivă.
Uneori chiar plină de magie.
A ţinut morţiş, vezi tu, să-ţi spună te iubesc
Printr-o poezie

„renuntand- ce targ bun- doar la regrete” 🙂 genial!!

eii, nu canta chiar bine … prea nu era atenta si ajungea la si major dintr-o zvacnitura ( si major care de altfel e prea major ca sa incapa in portativ)…mai bine ai iubi o nimfa care paseste in ritm de rumba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *