iubito, între mine și tine
au fost deja munți de suspine
câmpuri întregi de stări de bine
și multe peisaje anodine
așa că, în spațiul ăsta dintre noi
sub ninsori de reproșuri și fecunde ploi
mințile noastre au creat, încet-încet,
o mică țară c-un contur concret
ce ne mai place să călătorim
prin ea și să tot descoperim
vreun fluviu nou cu ape odihnite
căruia să-i dam nume trăznite
frumoasă țară, deloc plictisitoare
cu peisajele-i în permanență schimbătoare;
locul meu preferat din ea i-un mal de mare
îi zice „nu-i nimica, nu-i cu supărare”