visul

se făcea că puteam scotoci în mine cu mâna stângă.
îmi spuneam caută liniștea și flup! scoteam
o frunză. ăăăă, bucuria de a fi. puf! am scos
un fluture mare cât un colibri.
uitarea. hop! am scos mâna goală.
optimismul. iupii! m-am trezit între degete
cu o acadea.
în tot timpul ăsta, mâna cu care scormoneam
era mâzgălită până la cot cu o cremă rozalie
care mirosea a calitate – era, pesemne, iubirea.
căutând pofta de viață, am găsit un melc;
cum l-am pus în palmă, a și pornit-o.
unde melci, melcule? l-am întrebat
încolo, mi-a zis. și a continuat să se târască spre ziua
de mâine.

Comentarii

azi toata ziua m-am impedicat de cuvantul „sfant” si-acum mi-e cam greu sa cuvant…
tot cautand cumva acolo, in adancimea ta, ai gasit si unde salasluia „suflarea de viata”?…i-ai vorbit? v-ati privit fata in fata?….cum se hraneste, cum arata? e baiat sau e fata?

cred ca as cotrobai ca un copil plin de nestare prin sertarele interioare ale unor nume, ale unor fapte,cele mai multe deja expirate .
mi-ar placea ca, dupa ce m-am intors pe dos, si m-am memorat atat de bine(oare?:))) incat ma pot recita cu ochii inchisi, la fiecare rasarit de soare ,sa ma pot strecura in fiecare dintre voi, sa vad daca inauntru-i tot ca la mine, sa ma bucur de zeci de sori si de curcubeie cresute pe ecranele proiectoare ale gandurilor voastre…
ce explozii stelare se nasc si mor in noi, cate comete si supernove ne ameninta existenta ….si cum i se apleaca universului mare de catasrofele noastre marunt-trecatoare:))

„unde melci,melcule?” o scriu pe perete cu fosforescent.

Bine-ar fi să tot fim melci,
Să lași urme pe oriunde mergi

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *