mângâierile lui creaseră în jurul ei
un clopot de sticlă din care
ea nu mai putea ieși
să cunoască
realitatea
a iubi, diateza posesivă
15 comentarii
Comentarii
Iar vorbele ei facusera din el un fluture ce se invartea in jurul becului care era ea
Tot ceea ce se petrece în realitate este ceea ce mi se întâmplă mie.
grea viata de poet…
vinul bun de-acasa
iti pare iasca
cautind altul prin vecini
te trezesti vampir
cit despre „ea”,
cui ii pasa?
nu ar fi nici prima si nici ultima care-ar trece de partea cealalta a oglinzii!
cred ca in jurul ei se ţes atatea lucruri incat e cam dezorienatata.
ouf!!! eu cred ca infernul este presarat cu bune intentii
si cred c-ar fi timpul sa mai fie si ea lasata in pace
sa-si teasa singura, calea…indiferent de cosecinte!!!
…consecinte…
hm…”consecintele”-alea
sperie poate o lume intreaga, insa oricit ar fi de negre sint sigura ca ea este gata sa le infrunte oricum ar fi ele…
Ea, Sylvia?..
Nu!Ea, gaura!!!!
Of, Iv, cred ca te amuza teribil cateodata efluviile de filozofie-poezie care curg in urma spuselor tale… Nu inteleg de ce trebuie unii oameni sa faca pe desteptii in loc sa admire in tacere niste poezii frumoase… Parc-ar vrea sa se ia cu tine la-ntrecere. Ce sminteala!
daca Iv se poate deosebi in vreun fel de restul „poetiilor”, nu este in mod sigur prin poezia pe care o scrie…ci prin conceptul deschis al fluxului de idei pe care il genereaza…
poate că nici nu mai voia să iasă
din mângăierea lui, mătasă,
căci dincolo de sticlă ştim şi noi
nu-s nici păreri de lacrimi şi nici ploi.
exact!sint numai sori dincolo de sticla…
si asa si trebuie sa fie…
Gândul îmi zboară, aşa într-o doară, la „a iubi” perfectul compus din doi de sine, găsiţi prea bine, fără nimic în plus…