pe un perete al sufletului meu
e o icoană la care mă închin mereu
când mi-e ușor, dar mai ales când mi-e greu
n-am bani? mă așez în fața ei în genunchi
și numa’ oftez din rărunchi
iar ea îmi promite o mătușă bogată, un unchi
exagerez cu băutura? mahmur îi cad la picioare,
ea îmi întinde o cană cu zeamă de moare
făgduindu-mi că nu va fi nicicum o dată viitoare
nu îmi gasesc perechea? ridic privirea pe perete
și mi se arată, desenat, cu detalii concrete
chipul superb, neprihănit al următoarei juliete
nu am succes? mă ghemuiesc cu fruntea la pământ,
iar ea îmi povestește, cuvânt cu cuvânt
cât de prețuit voi fi pentru ceea ce sînt
mi-e teamă de moarte? umil mă scurg pe pardoseală
în timp ce vocea-i caldă, muzicală
îmi garantează că moartea nu e atât de nasoală
chestia e că tot ce îmi promite ea, înflăcărat,
nu se-ntamplă niciodată cu adevărat
4 comentarii