7 feluri de a privi nisipul

nisipul este piatra măcinată
de pașii îndrăgostiților
plimbându-se pe malul mării

nisipul este format din clipe.
dacă nu credeți
îl puteți pune într-o clepsidră

nisipul este ce-au mai lăsat adulții
din castele de nisip construite
tot de ei când erau copii

nisipul este uiumul
pe care pământul îl plătește mării
pentru că îl macină

nisipul este paradoxul construcțiilor –
ceva atât de mărunt, de fragil
stă la baza celor mai solide structuri

nisipul are viață. el invadează paturile și cearșafurile noastre,
se strecoară în cele mai ascunse pliuri,
hrănindu-se cu neatenția noastră

dacă tot nisipul s-ar uni
într-un fluviu
el s-ar numi, cu siguranță, Nississippi.

observez | reflectez

duminică

Comentarii

„Să vezi lumea într-un grăunte de nisip
Şi-ntregul paradis locuind o floare,
Strânge-n palma mâinii infinitul fără chip
Şi eternitatea într-o oră trecătoare.”

nisip inseamna si rinichi pusi pe tandala
sau care intra-n greva generala

Nisipul este stanca răzuita
De îngheț si de torid
In a desertului arida aripa

Nisipul e covor pentru castele
Din scoici, corali, anemone marine
Pentru sirene fie adăpost fie zabrele…

Nisipul este locul unde musca amar
Din suferință
Dinții sufletului cu încălcat hotar

Nisipul este gustul din palat
Atunci cand fara veste s-a-ntamplat de
Ți-ai pierdut toate drepturile in propriul regat

Nisipul este praful in ochi vijelios împrăștiat
De furtuna – să-ți zgârie corneea
Sa nu-ți vezi clar drumul in noru-intunecat

Nisipul este viitorul cochiliei spiralate
Goale de trup
Trăind inca nostalgia marinelor fapte

Nisipul este bucuria galetuselor colorate
Pantalonilor scurți
Si fustelor plisate

nisipul este praf de stele pe umerii tai.

Mi s-a furişat un fir din Nissipar,
Doar o ceaţă pentru a vedea mai clar.

nisipul este sufletul mării şi al păpuşilor de porţelan,
autostrada pe care cămila porneşte-n raliu cam fără elan,
e singurul loc de, pardon, uşurare al pisicilor cuminţi,
unica formă care se transformă şi în mări dar şi în munţi,
este zahărul presărat peste plăcinta coaptă-n deşert,
un fel de-ncurcă-plaja ce, ajuns în rinichi, înţeapă alert
şi care intrat în scoică din durere se naşte mărgăritar,
cameleonic, e însuşi chipul răsfrânt în oglinda de cleştar
iar acum, iată, se poate mândri că-i vedeta nisipie
a unui ingenios portret schiţat în şapte tuşe de poezie

Comentarii

Lasă un răspuns Anulează răspunsul