o ceață de om

mi s-a pus pe ochi o ceață
de nu îmi mai văd lacrimile,
îmi suflă în ceafă patimile
nu mă mai pot atinge pe consoane,
milioane și milioane
de particule mi se aglomerează,
metastază după metastază
întunericul mă inundă
tu și eu se confundă
într-o pată mare
de neculoare
tot ce începuse să prindă contur
s-a împrăștiat în jur –
materie moartă
fără hartă
realitatea e o vază ming spartă
în pixeli blurați
mii de doctori anesteziați
operează estetic tristețea de a fi
a foștilor copii

ah, mi s-a pus pe ochi o ceață
numită viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *