cu ochii închiși

să mergi cu ochii închiși
auzind zgomotul infernal
dinăuntrul oaselor tale,
ascultând cum hăpăie țesturile oxigenul din sânge
cum pleopele ți se lovesc una de alta
ca doi bivoli care se dau cap în cap
cap în cap
trăgând cu urechea la imperceptibila muzică
pe care cresc firele de păr,
să pui pas după pas,
tot cu ochii închiși,
simțind mirosul de deja vu
care îți îmbracă gesturile
încercând să îți ții respirația
când simți duhoarea lucrurilor nefăcute,
să mergi cu ochii închiși
călcând în picioare
florile de cais care ți se lipesc de tălpi
și te ridică din ce în ce mai aproape de cer,
să mergi cu ochii strâns închiși și să simți
cum brațele ți se fac din ce în ce mai mici
mai neputincioase, în timp ce pe spate
îți cresc aripi,
să ții ochii închiși
în timp ce rochia de carne ți se desprinde
ușor de corp lăsându-te în oasele goale
iar gura ți se umple de pământ,
un pământ rece, stomacul ți se umple de același
pământ rece, intestinele, vezica, plamanii, inima, toate
ți se umplu de pământ rece
ca și cum o mâncare te-ar mânca ea pe tine.

apoi, să deschizi ochii și să mori

Comentarii

Pe cine blestemi cu poemul asta?
E macabru.

nu este un blestem, este o metamorfoza, o desteptare, o eliberare de material si inaltare spirituala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *