Ama Dablam

viața e frumoasă hei hei
când te simți unul dintre zei
dar pe neanunțate,
Olimpul se înfioară,
un lung, nesfârșit cutremur
îți dă peste cap prezentul
și vin zilele când te simți
o clădire dărăpănată de birouri,
depresia vine în tine la serviciu
zilnic,
zilnic,
zilnic,
își găsește de lucru în tine
și nu e o depresie corporate,
să stea doar de la 9 la 5
ea e o depresie pasionată de ceea ce face,
pune suflet
de dimineață, când își bea cafeaua din cafeaua ta
și până noaptea tarziu
când nu vrea să adoarmă odată cu tine,
ea sapă la prăpastia dintre tine
și tine,
îți vezi prietenii, părinții,
copiii, sensul vieții,
te vezi pe tine însuți râzând
pe malul celălalt al prăpastiei,
făcându-ți cu mâna, iar tu ești aici,
pe malul ăsta, incapabil să le răspunzi,
schițând ceea ce crezi că e un zâmbet
dar e doar un soi de semipareză,
fascinat de cât de simplu ar fi să sari
pur și simplu
să sari peste balustrada asta rece a balconului,
un pic ruginită
cu un zgrumțure de sudură pe ea
în forma vârfului Ama Dablam,
e atât de simplu – un pas, doi,
pui mâna pe balustradă,
iei Ama Dablamul în palmă și șvup!
îți zvâcnești corpul
în gol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *