fiicelor mele

voi sînteți două persoane
pe care le-am întâlnit colindând prin vagoane
în acest tren al vieții
care tocmai trecu de stația tinereții

voi sînteți două planete
cu cercei, inele – assez cochete
în acest univers micro în care cometele
au coadă, deci se aseamănă cu fetele

voi sînteți doi pinguini, două suricate,
sau doi ponei, depinde la ce desene animate
ne uităm împreuna, în serile în care
vântul mătură toamna prin parcare

voi sînteti două prințese, marionete, păpuși
căutând perechea cu care vă potriviți ca două mănuși
eu sînt o parte dintre firele nevăzute
care vă leagă de viitoarea pereche pe neștiute

voi sînteți două luni (rotunde mari și grele)
ce luminează-n fiecare seara cerul lumii mele
făcându-mă să simt melancolia
pe care-o simte față de tristețe, veselia

voi sînteți două copile
din fericire, nu foarte docile,
eu sînt cel căruia, puțin suparată,
îi poți spune când nu ești de acord cu el, hai ma, tată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *