înainte de a citi acest poem,
te rog, gândește-te la toate celelalte
cuvinte care a trebuit să moară pentru ca
aceste cuvinte să existe
dac-ai putea să vezi toate celelalte poeme,
unele – atât de vii,
pe care le-am aruncat la coș pentru ca tu
să-l poți citi pe acesta –
e un poem poate mai greoi decât altele,
mai fără ritm, mai nemulțumit de el însuși,
dar e viu, și e al nostru. s-a născut chiar acum
pe o muzică de saxofon, în sufletul tău,
aproape așa cum se nasc copiii – scâncind,
zvârcolindu-se,
umplând aerul dintre noi cu vocale și consoane disperate
să găsească o ureche.
și crește, și crește.
e un poem care, când se va face mare,
îți va face inima să bată mai tare,
te va cuceri prin simplitatea lui
și micile metafore pe care le poartă pe degete,
învârtindu-le.
la început, nici n-aveai foarte mult chef de un poem,
dar, când? pe la rândul trei? sau poate opt?
el a reușit să ajungă la tine, să te străbată,
și, acum îți arată drumul,
iar tu îl urmezi cu zâmbetul pe buze, oriunde te-ar duce.
e un poem care vorbește despre el însuși
și, cu toate astea, recunoști în el ceva din tine
simți că fiecare rând al poemului
e un fir prin care se leagă de tine,
dar nu simți când firele îți străpung inima
cusând-o de a lui. pe nesimțite, îți ia singuratatea
de pe birou și, privindu-te în ochi, îi dă drumul
pe podea. singurătatea ta se sparge, fără zgomot,
în mii de cioburi. iar poemul te așteaptă să te ridici,
cu mâna întinsă ca o invitație în alb
căreia nu poți să-i reziști.
nu așa te așteptai să fii cucerită
îți imaginai un poem mai înalt,
mai sexy, mai cu rimă.
dar, cine știe, poate te vei căsători într-o zi cu acest poem
și veți face împreună alte poeme
frumoase ca tine și îndemânatice ca el,
poeme care vor umbla prin lume
învartind figurile de stil pe degete
de se vor minuna și păsările.
invitând oamenii care îl privesc
să se gândească la toate celealte poeme
care a trebuit să moară pentru ca el să existe.
2 comentarii