în noaptea când ai vrut să pleci
(aveai picioarele atât de reci)
te-am implorat să stai până în zori
doar n-o să mori, nu? n-o să mori
tu m-ai mințit, cu glasu-ți pisicesc
și-n ale tale brațe m-ai lăsat să ațipesc;
apoi, discret, având ca martor numai luna
ai dat să pleci, probabil pentru totdeauna
noroc că eu ca un adevărat și-ndrăgostit bărbat,
prevăzător, îți aruncasem hainele în cadă la-nmuiat.
2 comentarii