nopțile mele sînt clădiri uriașe
cu zeci și chiar sute de etaje –
un hotel bântuit
de fantome cât se poate de reale,
genul de fantome care lasă păr pe pernă
și urme de ruj pe cana de cafea, dimineața
pe culoarele încurcate ale nopților mele
am auzit pași pe care am început să-i urmăresc,
cameră după cameră, până când
am dat chiar peste mine scotocind
în minibarul camerei după un loc
în care să-mi țin sentimentele
prin nopțile mele mă plimb cu liftul gândurilor
de la un nivel de înțelegere a lumii la altul,
în funcție de muzica pe care o pun
cei de la hotelul de vizavi;
acum e o piesă simplă, despre dușmani
dar și despre prieteni și bani
Niciun comentariu