când eram copil, vedeam moartea ca pe un schior de fond.
undeva, prin cine știe ce păduri îndepărtate
nevazută, concretă, alunecă
pas dupa pas
în afara lumii ei
apoi, moartea mi s-a arătat ca un schior de slalom.
cristiană după cristiană,
cu grație și, parcă fără grabă coboară
de pe muntele pe care îl urc, urmând să ne întâlnim
undeva, la mijloc
mai apoi, am văzut moartea ca pe un patinator de viteză.
șvung, șvung, taie aerul rece cu aerul ei încă și mai rece
șfic, șfic, despică gheața cu oțelul patinelor
în nesfârșita ei cursă
către ea însăși
poate că de aceea nu-mi place iarna.
6 comentarii