poem flămând

acesta este un poem flămând,
se hrănește cu privirile tale și, din când în când,
ajunge dincolo de ele
până la gânduri, pâna la stele

într-o zi, când mă plimbam așteptându-de să nu vii,
ți-am văzut inima într-un magazin de pălării
sub ea creșteau nesfârșite gânduri de bine
cuminți manechine,
la poalele ei
înfloreau idei

să nu uităm, acesta este un poem flămând
ce umple străzile ființei
cu alura lui costelivă
cu balele picurând pe ale privirilor tale colivă

păstrez zâmbetul tău atât de mărunt
într-un buzunar al minții mele
așa cum păstrezi restul pe care ți-l lasă
un om atât de sărac încât nu-i pasă

e tot ce mi-a mai rămas, oricât de flămând aș fi
n-o să mă ating de zâmbetul ăla, promit

Comentarii

Iv
Poemul ăsta costeliv
Adunat din colivă și stele
Își vădește coastele prin emoție în loc de piele!
Clinchetul zâmbetului mărunt a fost atât de bine învestit
Încât fără putință de tăgadă se va auzi din nou însutit 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *