periculoasă armă, tinerețea

am umblat cu tinerețea la mine
pe sub cămășile largi pe care le luam pe furiș
de la taică-mio din șifonier
și le băgam în pantalon cât mai egal pe toate părțile
ca să repartizez surplusul de material,
am ținut-o lipită de piele ca pe un revolver
pe care n-am avut curaj să-l folosesc niciodată.
îi simțeam tăria, îi intuiam forța.
cu el puteam împușca o notă bună
la olimpiada de fizică pe județ, să merg și eu pe țară
dar mi-a fost teamă să trag.
periculoasă armă, tinerețea.
fiecare dintre iubirile mele a semănat cu un hold-up.
mergeam cu revolverul la brâu
și era suficient să-i simt răceala ca să fiu conștient
de importanța misiunii mele,
dar incapabil să o duc la bun sfârșit.

acum, îmi pare rău că am fost tânăr și prost
și am umblat cu un așa revolver după mine
și n-am avut și eu o rudă, un prieten, un cunoscut
care să mă îndrume spre tir.

Comentarii

şi probabil dacă acum ai fi fost campion național la tir
ţi-ai fi dorit să te fi bucurat de tinereţe
fără monotona capabilitate de a nimeri mereu ţinta
cu o mână sigură,
ai fi jinduit perfecţiunea imperfecţiunii de a rata
doar pentru că splendoarea fierbinte a greşelii
lichidează cu emoţie
frumuseţea rece a victoriei competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *