în poarta unei curți, o bătrana privea în zare
și mângâia o pisică. o mângâia egal, atât de egal
încât puteai măsura timpul după mângâierile ei.
mâna atingea capul tic apoi ajungea
la coadă tac cap tic coadă tac.
pisica nu știa să măsoare timpul
dar privea și ea în zarea ei.
bătrâna mângâia pisica de parcă
s-ar fi agățat de ea,
nevrând să piardă contactul cu realitatea
bătrâna aproviziona pisica, o hrănea ca pe o mică uzină
în care pe o parte introduci mângâieri,
iar pe partea cealaltă scoți liniște si pace
bătrâna mângâia pisica.
o mângâia ca pe o speranță de mai bine
dar, de fapt, pisica o mângâia pe bătrână