lecturând un fag

era așa o tăcere în pădure, ca-ntr-o bibliotecă.
mirosea frumos, a istorie și a viu.
am citit din priviri un fag mai acătării
și i-am zis: măcar să ajungi într-o zi un asimov,
un sorescu, un saramago, puștiule.
și nu o știre despre zăvoranca.
n-am reușit să-l citesc din scoarță-n scoarță
așa că am îndoit o frunza în locul în care am rămas
și l-am lăsat la locul lui,
pe noptiera de mușchi.

Comentarii

Asa e bine, frunza sa stea intotdeauna in inima cartii, ca sa stii ca mai ai multe pagini de citit.

un fag tanar si nelinistit, prea tacut
pentru raspunsurile de care ai nevoie…
dar in varsta, exact cat sa-ti atraga atentia
sa te uiti dincolo de muschii verzi ce-l inconjoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *