eu – pe dinăuntru

am privit în mine, fântâna fără apă.
am întins mâna și mi-am pipăit mușchii,
observând că toți îi au la vedere, eu – pe dinăuntru.
răcoare, umed și moale e în sufletul meu,
dar poate la capăt nu e așa.
am continuat să cobor, asemeni unui miner în mine.
până când am ajuns să-mi pipăi fundul.
iarăși am observat că toți îl au la vedere, eu – pe dinauntru.
plat, bolovănos și rece era.
mi-am dat seama că nu știu să ies din mine.
măcar am ajuns la capătul meu, mi-am zis
lăsând capul pe spate.
apoi, nimic.
priveam o bucățică de cer, cât poate privi un om.
doar că fântâna funcționa ca un microscop prin care
vedeam adânc, până în sufletul cerului.
observand, așadar, că ceilalți privesc cerul pe dinafară, eu – pe dinauntru

Comentarii

nici nu puteai altfel!
era musai…
curiozitatea te-a impins inauntru, spre a privi cu lupa.
nu-i nimic deosebit!
doar putin altfel de cat restul _ eu! ;;)

când se-nchide peste suflet noaptea ca o carceră,
căţărat pe cerul fântânii, în genunchi şi pe coate,
fiecare-şi caută pe boltă sinele cât o seceră,
să-i lumineze urcuşul ciuturii spre libertate.

eu, când mă plictisesc să mă tot uit în mine,
încep să privesc în alt interior,
și-atunci simt pe șira spinării un fior
când văd în ochii celuilalt o frustrare,
pentru care nu am leac de vindecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *