când vine prânzul
sînt supa cremă de legume
ești la birou?
sînt una dintre glume.
alea pe care ți le fac colegii binevoitori
văzându-ți ochii plânși de dorul meu până în zori
când se face seară, sînt paharul de mojito
ce nu ți-a risipit tristețea, ba ți-a adâncit-o
când se lasă noaptea, sînt o căzătoare stea
(tu-ți pui dorința de-a nu mă mai vedea
dar ea se încăpățânează să nu cadă
lucind într-o frenetică bravadă),
când vine dimineața, sînt ceasul tău deșteptător,
sînt tot ce întâlnești în calea ta
să îți aducă aminte că nu mă poți uita.
hai, dă cu ceasul de covor
și sună-mă, că îți e dor de mor
hai, sună-mă
Comentarii
Poeziile acestea dor prea tare. N-o sa le mai citesc.
Alo, alo! Cu ploaia, va rog!
Tavi, n-o sa doara mai putin daca nu le citesti. S-ar putea chiar sa iti priasca … plus ca, in curand, o sa fie bine … 🙂
…ca iti e dor de mor…
te-am nesunat de-atitea ori…si, sa te fut!!!ca neraspunzi insa te dori
Poveste urbana – de-acasa pana inapoi acasa
A tuturor pasilor ce-aluneca zilnic sa-si aduca aminte