mai puțină religie, mai mult dumnezeu

avem mereu tendința
de-a ne imagina
odată cu credința
un dumnezeu așa și-așa

cu ochii blînzi și barbă
cu trup incert și suflet bun
în mintea noastră oarbă
el e un soi de moș crăciun.

nimic greșit în gândul
că dumnezeu există
dar hai sa nu facem din dânsul
doar o copertă de revistă

atotvindecător, atoateștiutor,
el, creator și de bărbat și de femeie
e mai prejos de-atom, e mai presus de zbor
și da! există, sub formă de idee

credința-i, deci, o stare
iar multvisata viață de apoi
e liniștea pe care
zilnic o fabricăm chiar noi

Comentarii

Nu gresesti deloc draga Iv. Ideia duce la visare, visarea la inchipuiri, la umbre, chipuri si iubiri…
Si totusi, un inceput exista, sa ni-l inchipuim, sa-i dam cei i se cuvine, o lume mult mai buna si-o Viata de Apoi.

Dar moş crăciun chiar e o poveste
cu reni şi spiriduşi cu veste
pe când credinţa e un simţământ
cum că nu eşti singur pe acest pământ.
nu visez deloc la viaţa de apoi
abia am timp de viaţa dintre noi doi
iar liniştea ce se aşează în mine
e câte un cuvânt sau vers cântat de tine.

Oricum ar fi, in ceea ce ma privest, nu as da pentru nimic in lume linistea de-acum, pentru aceea de dupa!
Las in seama”Noi” -ului acela care crede ca fabrica linistea aceea, sa se occupe de chestia asta, si pentru linistea mea de dupa…daca tot este asa de convins si daca vrea!!!!

dreptatea cât o fi … şi dacă -o fi
doar poezia scârţâie din balamale
de -un timp – rezoane ( uneori banale )
în loc de rime cu iubirile – acefale …

Unde e si o mitropolie, bate vantul. Vantul ala bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *