nereușită

ca o cuvertură mare
pufoasă, odihnitoare
ca un bloc vechi, decrepit
sau un crin cam veștejit

încerc să-mi definesc oboseala
din minte, poetic; dar nu reușesc.
și pe măsura ce-ncerc, fac greșeala
de a gândi și parcă mai rău obosesc

Comentarii

oboseala
poetică
la cuvertură
o petică
din crin vestejit
de -atâta -nflorit

eu încercam să mă scutur de ea
dar tot scuturându-mă aşa
am obosit şi mai tare;
mai rău e că mi se pare
că nu trece nicicum,
chiar dacă nimic nu fac acum;
dar hai că tac
să nu te-ncarc
şi cu oboseala mea
ca nu cumva
să încerci şi pe ea
să o defineşti
şi iar să gândeşti
mai bine mă car
în pat sau hambar,
nici nu zici că-i abia dimineaţa
dar-ar naiba-n ea de viaţă
am obosit şi să scriu,
se face tare târz..

Miercuri pari ca nu ,,lovezi”..
Esti doar ,,lovit”
Sper sincer ca te-ai odihnit

uita de minte daca te oboseste
simte si lasa-te purtat de simtaminte.

„Tu nu intelegi ca cel mai greu este sentimentul?
Tu nu intelegi ca sentimentul unei pietre
o smulge si o zboar si-o atarna
si-o pluteste?”

obosesc cand gresesc,
cand nu reusesc
ma simt cam vestejit
cu-un aer decrepit

Uneori te saturi de cautari, chiar si de iubit,
Oboseala te doboara, iubirea te doare,
Scoti totul cu un cleste si lasi sangele suvoaie.
Un om puternic trebuie sa reziste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *