inima bate.
ca și cum înăuntrul ei
ar fi o mică inimă care, cu răbdare
ritm și tenacitate, sapă în pereți
conform unui ineluctabil plan de evadare
pleopele clipesc.
văd și nu văd ce se întâmplă,
văd și nu văd, văd și nu văd;
oare ce s-o întâmpla în jurul nostru
când clipim? o fi lumea la fel?
sigur?
mușchii se încordează
propulsându-mă ba către al nouălea cer,
ba către duș
creierul gândește.
supragândește, sub pretextul că
își face doar treaba.
dacă gândurile mele ar fi fum
nu ne-am mai vedea pe drum.
toate organele vitale
îmi funcționează. și cu toate astea ceva
din mine a murit.
7 comentarii