de zâmbete, de sâmbete perfecte
de înscrisuri vechi, de defecte;
strângem cu toții câte ceva pe micul nostru perete,
că sînt pliculețe, cutiuțe muzicale, monezi, baionete…
eu colecționez observații
din păcate, în special despre alții.
Dar lista de posibile colecții e lungă
nesfârșit de lungă –
de la ceasuri de lux și insigne
până la embrioni și tumori maligne.
De unde oare nevoia asta a noastră
de a colecționa și praful de pe glastră?
să fie, oare, un surogat de cunoaștere? un înlocuitor al
călătoriilor, de exemplu? e nevoia oamenilor
de a-și depăși condiția? sau un exercițiu de putere?
Nimeni nu va ști să ne-o spună exact niciodată,
așa că adaug în colecția personală înc-o enigmă nerezolvată
14 comentarii