neînvățabilul

am învățat liniștea de la o pasăre
care s-a așezat pe umărul meu și a tăcut

am învățat să visez de la un stol de cocori
care zburau neobosiți în v, de la vise

împăcarea cu singuratatea am deprins-o de la un copac
care se simțea singur în mijlocul pădurii

am învățat să iubesc de la un mugure de zarzăr
care era atât de îndrăgostit de soare
că s-a transformat în floare

am învățat să observ de la un cuc dintr-o pendulă
care trebuie să înțeleagă atat de multe în secunda aia în
care iese să anunțe ora exactă, cât să-i ajungă
să se tot gândească ora următoare, până iese din nou

am cunoscut uitarea de la fluierul care poate cânta
o nouă melodie fără să-i rămână cea de dinainte în cap.

Dar de unde oare nevoia asta
de a întoarce universul pe dos
în căutare de ceva nemaivăzut de frumos

chestionez | observez
marți
10 comentarii

Comentarii

din sufletul de entuziast.. ala nu se paote schimba niciodata.. si nici sa nu-ncerci.. e prea bine sa fie din rasa entuziastilor in lumea aiasta 😉 altfel s-ar plictisi pana si plictisitii ;p

se zice estetica tăcerii, nu tăcerea frumosului… frumusețea de a visa și nu visul de a fi frumos… visarea și liniștea sunt arbori care conduc către cer, plantați pe axa frumuseții…

tare as vrea sa fiu si eu atat de tare incat sa invat din mutenia asta care ma inconjoara, desi pasarile canta, desi soarele e unde ar trebui sa fie, desi e verde si e vara. of.

In acceptinea unanima, perfectiunea Universului este chiar Universul. Universul nu trebuie intors pe dos. Universul trebuie intors pe dos numai daca este pe dos. Universul l-a creat pe invatat, neinvatat, urat, frumos. Dumnezeu este Universul. Dumnezeu creaza frumosul. Omul este cel ce creaza uratul si nedreptatea. Daca ar exista numai Dumnezeu si Frumos atunci totul ar fi perfect. Din pacate suntem obligati sa luptam importiva nedreptatii, coruptibililor, a uratului intuneric cautand in permaneta Lumina, Dragostea, Ratiunea Atotputernica. In spiritul umanist, Universul NU trebuie intors pe dos numai daca EL este pe dos…

De la corneea-ți pitită după irisu’ mov
Ce universu-l sucește cu susu-n jos
Să-l poți vedea și tu cât e de frumos.

Si de unde ai invatat sa scrii asa? 🙂
„am învățat să iubesc de la un mugure de zarzăr
care era atât de îndrăgostit de soare
că s-a transformat în floare” Asta e partea mea preferata din poezia aceasta.

Imi place cum vezi tu lumea. Imi trezeste si mie imaginatia. Felicitari pentru poezie!

Se pare că Iv nu a învățat să sucească gâtul retoricii. Anafora e un procedeu riscant care poate transforma în discursivitate lirismul cel mai îndrăzneț și mai pur. Am apreciat echivalarea lui a învăța cu a deprinde, ceea ce ar fi putut continua și la celelalte începuturi de vers. Imi place versul metafizic cu pendula și cucul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *