auzi, iubito?
crezi că noi am început să fim obsedați de noi?
observ că nu mai facem chestii noi,
doar stăm încontinuu și ne gândim la noi
ne uităm la noi, ne atingem între noi
ne facem planuri cu noi; nopțile ne visăm doar pe noi
apoi urmeaza noi zile în care vorbim între noi;
mâncăm doar ce gătim noi,
respirăm doar aerul care e între noi,
în curând o să înlocuim toate cuvintele
din dicționar cu noi;
noi noi noi? o să mă întrebi
noi noi, noi, nooooi, o să-ți răspund.
Crezi că noi poate fi o problemă
a relației dintre noi? adică, totuși,
o fi prea mult noi în relația dintre noi?
Deși, sincer, eu și când n-oi mai fi
tot la noi m-aș gândi.
noi
21 de comentarii
Comentarii
nu e, dom’le, nici o problemă. Continuaţi.
„eu” si-a pierdut urma in multimea dintre tu si noi
si a murit inghetat
nu a mai ramas decit mormintul lui
pe care plinge un ciine uitat
te-nşeli profund.
opreşte-te. poţi?
Vă înșelați amândoi profund!
in „noi”, „tu” si „eu” , devin „noi”…
„eu” nu mai nu mai exista si nici „tu”
ramine doar „noi”
si de fapt si „eu” si „tu”
ne inselam prin „noi”
cine si unde esti „eu”?
cine si unde esti „tu”?
cine si unde esti „noi”?
cine stie cine este si cui se adreseaza
stie si cum sa comunice
nu stiu cine este Iv!
dar stiu cine sint „eu”
exista deci posibilitatea de-a ma insela
insa numai timpul va decide de asta
P.S. „eu” imi apartin „mie” si nu am accordat inca nici un drept de proprietate vre-unui „noi” asupra lui „mie”.
hmm… cred ca se aplica alt tip de matematica, se inventeaza alta logica si gandim alte statistici intr-o problema ce implica ”eu”, ”tu” si ”noi” – intram in alte sfere.
” drept” ”proprietate” „iubire” – nu fac parte din acelasi camp; pana si verbele se simt cam jenate in context.
publicatille despre iubire trebuiesc scrise cu accordul persoanelor implicate
daca se inspira cineva din viata cuiva nu cred ca are dreptul sa publice ceva fara accordul celuilalt…
…indiferent in ce sfere s-ar invirti
@C.: daca s-ar fi facut asa cum spui, umanitatea ar fi fost mult mai saraca in ceea ce priveste arta. Citi scriitori au cerut acordul personajelor sale? Shakespeare o fi cerut voie Julietei si lui Romeo? 🙂
Nu pot sa cred ca nu stii ce inseamna fictiune. Un scriitor talentat poate reda convingator situatii, stari, emotii chiar fara sa le fi trait vreodata.
Si-apoi, de unde stii ca iv nu are acordul persoanelor implicate?
Iv este cert foarte talentat…nu asta ma doare pe mine!
de la Shakespeare incoace s-au mai votat citeva legi care protejeaza viata privata a oamenilor>>si imi pare o chestie pozitiva treaba asta.
Nu stiu ce acorduri are Iv…si nici de unde isi trage inspiratia
Tot ce stiu este ca acordul meu nu il are…in cazul in care se inspira din viata mea acest ilustru domn fictiv, ei bine tin sa precizez ca o face fara acordul meu>
In rest poate sa faca ce vrea…
@C: moamaa, cita infatuare! te crezi personaj principal??
„Orice asemanare cu personaje reale e pur intimplatoare „. :))
nu numai ca nu ma cred personaj (principal sau secundar) dar nici nu vreau sa devin…
Despre “Orice asemanare cu personaje reale e pur intimplatoare “ venita din partea lui Iv afirmatia asta si afisata sub butonasul „comandati cartea” poate ca ar avea o oarecare valoare…
…insa asa doar aruncata din vers.are nu chiar ca nu are nici o valoare
ba mai este si umilitoare
@vers.ata oamenii sint persoane…nu personaje!
Deci “Orice asemanare cu personaje reale e pur intimplatoare „ar trebui enuntat “Orice asemanare cu persoane reale e pur intimplatoare “
de C. atata ura?
oare nu,
mai bine,
ai vrea sa taci din gura?
De C. atita ura????
Din dat
Nemasurat
Cui nu a meritat
Superb! Fara cuvinte!
şi eu sunt noi…
In niciun caz, iubitule! No(i), bine
Da’ noi nu suntem deloc obsedati de noi!
De unde ne-o fi venit noua ideea asta noua?
Noi facem tot timpul noi lucruri noi,
Cum ar fi jocurile noi dintre noi,
Intalnim zi de zi oameni noi,
Adica mai nou descoperim noi
Oameni circuland prin noi.
Nuuu….nici pomeneala! Ce-i cu noi?
Noi nu suntem deloc plini de noi
Noi nu ne-am pierdut pe noi in noi,
Nici nu am uitat de noi,
Dar ne-am cam uitat, ce-i drept,
Doar in noi.
Toate-s noi!
Si noua toate…
Nuu…iubitule, haidem sa stam noi linistiti
Si sa ne vedem noi in continuare de-ale noastre
Repetam, noi nu suntem obsedati de noi!
Noi doar noimisim noima, noi ca Noica
Noi suntem un noian de noi
Noi noi noi?
Uite, scriu o poezie care nu este despre noi,
Ci despre “nu ştiu ce” şi “nu ştiu cum”
Să vezi: eram dimineaţă la semafor, pe drum
Lângă mine o tipă roşcată vorbea la telefon:
“Fato, am întrebat-o şi mi-a spus că nu ştiu ce
Pe urmă a plecat că nu ştiu cum”
Iubitule, acum nu prea mai e dimineaţă
Dar mărturisesc, eu sunt tot în ceaţă:
Mor de curiozitate, îmi ies fire albe-n cap
Dacă nu aflu “nu ştiu ce”-ul ăla imediat!
Dar dacă nici ea nu ştia, cum naiba să fac?
Sper să am o revelaţie până diseară
Să îi pot spune şi ei “nu ştiu ce”,
Salvând-o din zona crepusculară.
Nu de alta, dar o să viseze nedefinit
Şi nu mai ştiu cum.
Va avea somnul chinuit
Învăluit în prea mult fum
În timp ce eu voi visa liniştit
Ştim noi ce!
In timp ce ea murea de curiozitate pe o foaie de hartie/ tu refuzai cu hotarare sa te-atingi de jucarie/ Daca nici asta nu-i magie/ Ce sa fie, ce sa fie?/ Te intreaba, curioasa, aceasta scurta poezie.