un fel de declaraţie de dragoste

m-am hotărât să trăiesc toate
clipele astea ce-mi ciocăne-n irişi
dar clipa în care clipesc nu poate
fi trăită decât cu ochii închişi

aşa că e normal să mă sperii –
dacă în clipa în care clipesc
în faţa mea zburând rinocerii
de fluturi neghiobi se ciocnesc?

dacă în timp ce pleoapele mi se ating
toţi urşii polari gay din lume îmi defilează
pe sub nas, lubrici, dansând în g-string
străjuiţi de morsele din cordonul de pază?

aşa că iubito, asta e, n-avem ce face
indiferent de explozii solare şi de anotimp
că tai ceapă, strănuţi sau te legeni pe toace
va trebui să clipim în etern contratimp.

Comentarii

suprarealism malign ca un perete alb la mare
si fara niciun fel de soare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *