tot ce-am adunat intr-o viață noi doi
am pus la mijloc, între noi.
asta e iubirea noastră – grămăjoara de nisip
din care tot luăm câte un grăunte
când ne e dor
și încă un grăunte
când ne certăm
și încă unul când ne împăcăm
și încă unul când
ne iubim
și încă unul când ațipim
și încă unul când ne trezim.
chiar, tot luând câte un fir de nisip
din ea, oare când
încetează să mai fie o grămăjoară?
iubire, grămăjoară de nisip
6 comentarii
Comentarii
ajunsa la nivelul marii, epuizata de certuri si impacari, sfasiata de zvarcolirea cuvintelor dintre noi, gramajoara iubirii se va supara si ne va declara razboi
va invoca arbitrajul demiurgului- capcaun care va partaja si cate grauncioare in plus a luat ea , si cate bobite a adaugat el, punand fidel consoane si vocale pe templul sibilin al halebardei sale
asa, ca un posibil raspuns, la „oare cand „…candva,
cand in loc de gramajoara, iubirii ii va trece prin minte sa se transforme intr-o scra groapa ce va creste proportional intre noi cu fiecare secunda aruncata in unda, imbaiata in marea moarta si returnata de unde-a fost plecata
o groapa imensa, ce va perfora stomacul planetei ce se obligase prin pact ne gazduiasca iubirea nonsalant, nechibzuit si nelimitat……..aici povestea s-a-ncheiat:(
scrisa fictiv, intr-un chip naiv, unui iv, ivit, tivit, rastalmacit neintels si pocit:)
ia zilnic nu doar un graunte, ia doi, ia trei, un pumn, un munte, un ocean, un univers numai ia….si nu-nceta sa crezi, minunea sa va repeta
cu fiecare grauncior, cu fiecare nor, sau dor, cu fiecare oboseala, si rana de pe suflet, si talpa goala, insangerata de scaieti si plansa de ingerii ce inca-si mai picteaza caii pe pereti….
ia, copil ai iubirii esti si tu, e si ea, flamanzi tipam toti dupa un colt de cer , dup-o cale lactee, sau dup-o femeie, dupa-o tata de capra neagra dispusa se ne hraneasca o viata intreaga:(
Zapacita rau dupa surprinzatoarea ta marturisire/ azi noapte am stat si-am numarat; nu oi, ci firere de nisip, in nestire/Pai cum era, dragul meu, sa mai adorm, fie chiar iepureste/ stiind ca cineva din gramajoara iubirii noastre sterpeleste?/ Auzi, un singur fir din clepsidra daca mai arunci/ nu stiu exact cand si unde, dar o incurci! Lasa, iubitule, voi fi eu strajerul acestei comori/ Cand tu furi un bob vin pe furis si pun la loc doi./ Am observat ca avem un nemaipomenit noroc:/ de fiecare data cand ne imbratisam cu foc/ gramajoara noastra nu doar ca nu se micsoreaza/ dar firele de nisip, pare-mi-se, se cloneaza!
Oamenii se nasc si mor singuri, cu dorinta de a trai impreuna !
Oamenii cu dorinte.