
Nu mă întâlnesc foarte des cu poezia, deși ar trebui s-o fac. Cu toate acestea, nu mi-a scăpat entuziasmul din preajma cărților lui Iv cel Naiv, laudele care l-au însoțit la fiecare lansare și vorbele frumoase care s-au spus despre versurile sale. Știu că e un autor foarte popular, i-am văzut cărțile peste tot și, cu toate astea, Scrisori de lângă tine e primul meu contact cu munca lui. Cartea a fost o surpriză foarte plăcută din partea editurii Vellant, a venit cu un autograf personalizat și a fost o gură de aer proaspăt de fiecare dată când am evadat din ficțiunile pe care le citeam.