ia-mi Inima

dacă te pasionează animalele de companie
îți dau Inima mea, e vie;
plimb-o prin parcuri, ia-i de mâncare
sau pune-o lângă a ta să zacă la soare

ia-mi Inima, pune-i o lesa
și plimb-o aiurea, fără adresă,
e cuminte și bine crescută, socot
hai, vino și ia-o, ți-o dau de tot

ia-mi Inima și du-o la cinema
haide, fă cu ea ceva
ce n-a mai făcut nimeni niciodată,
ia-mi Inima și fă-o să bată

ia-mi Inima pentru totdeauna
scapă-ma de ea, nebuna.
Uite, dacă o iei,
te las să mă săruți dacă vrei

Comentarii

eu nu stiu ce sa fac cu a mea…o trimit in schimb de experienta la tine.facem un schimb de inimi nebune, nemincate,neplimbate.

Nu știu cât adevăr grăiești
Când spui cam cât de mult iubești,
Păi cum să-ți dai inima întreagă
Așa, pe un perete, pe stradă?
Un colț probabil păstrezi și pentru tine
Unde te ascunzi când poezia nu vine.
Inima nu cred că se ia –
Dar iubirea poate fi de partea ta.

dacă inima e vie
-animal de companie-
poezia scoate lesa vieții
în răcoarea dimineții n-o să bată așa
n-o să primești un sărut pentru ea…
n-o să se plimbe prin parcuri și nu o să plece
inima nu e ceva ce se spală… cu apă rece
și nici sărutul acela n-o să-l primești
fiindcă trădarea e mereu ce trăiești
ce dorești
sau
ce crezi că trăiești…
De aceea cu inima nu-i de jucat
de periat
de plimbat
de luat
de bronzat…
mai bine o ții lângă suflet…
de adorat

Gata, ți-am luat inima la șotron
Ai grijă, NU apăsa pe buton…
Are un defect minor (LA)
Nu pricepe LAcrima.
Dar cred că îl pot rezolva
La o adică-l trec pe MI
Stiu, e asiaticul sushiMI
Dar dacă tot stă langă mine,
Mai bine-i dau vreo trei praline
Și-n plus un răsărit plouat
Să știe ca nu m-am schimbat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *