la fereastra minții mele

din fereastra minții mele
pleacă-n zbor mii de idei
către tine sau spre stele,
nestatornici porumbei

dau din aripi ca nebunii,
duc legate de picior
fâlfâind prin discul lunii
speranțe, tristeți și dor

uite-i cum se pierd în zare
peste-orașul cel anost
fâl-fâl, ultimul dispare
de zici că nici nu au fost

pe pervazul minții mele,
unul alb a mai rămas
ce trece prin clipe grele,
șchiop fiind și fără glas.

vai, îi înțeleg istovul
de gând prematur ucis;
îi deschid îndat’ hrisovul:
pe el, purul adevăr stă scris.