întreaga lumea se schimbă.
Se face lumină, iar pe sub nas
trec mii de inorogii ce se plimbă
pe largi bulevarde, la pas.
Când închid ochii, se face tăcere
neagră, adâncă, de-nmormântare
cu lacrimi de rășină plâng conifere
într-o secundă evuri trec în defilare
Când îi deschid, se face-ntuneric
pe bulevarde îmi trece pe sub nas
zgomotos, haotic, isteric
tot ce din lume a mai rămas.
4 comentarii
Când închid ochii ma cufund in propria culoare:
Daca simt zâmbet e aroma de miere si nuci coapte,
Daca-i ploios si trist e tir de gri- îndârjite șoapte,
Daca e inimă roșie e a balonului plutire intens stralucitoare.
Când închid ochii sunt în alt univers
Ce poate captura planete rotitoare intr-un vers
Pășesc prin pulbere de stele apăsat
Deși aici e-un soi de gravitație demodat!
Când deschid ochii ma-nvăluie graseiat timpul prezent
Privesc atent spre oameni: figuri de tip absent
Ce pășesc pe-asfalt monoton cu iris larg deschis
Trăind în modul automat: sunt sub al pleoapei vis!
adică
pleoapa este paradoxul catifelat şi tranşant ca un zid
ce separă pasul inorogului de goana timpului-bolid,
e uşa antifonată dintre două lumi în care, simultan,
cu mîini de lumină, liniştea-şi cântă sonata la pian
pe când disonante, oarbe voci îmbrăcate-n rugină,
intonează cacofonica, cotidiana, simfonie-rutină
cu ochii-nchiși în mine
priveliștea capătă real sens,
sporind lumina proiecției în sine
când întunericul de-afară-i dens.
